-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSorina Pintea rămâne sub control judiciar

Sorina Pintea rămâne sub control judiciar

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, va rămâne sub control judiciar, conform deciziei Curții de Apel București.

Tribunalul București a decis pe 11 mai revocarea măsurii controlului judiciar pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, care a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită.

Decizia a fost contestată de DNA și a avut câștig de cauză la Curtea de Apel București, informează hotnews.ro.

Decizia Curții de Apel București:

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Structura Centrală, împotriva încheierii din 11.05.2020, a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul penal cu nr. 9.657/3/2020/a1. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând dispune: menţine, ca legală şi temeinică, măsura controlului judiciar a inculpatei Pintea Sorina, măsură preventivă luată prin încheierea nr.81/CO-DL.06.03.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”.

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată sub control judiciar, pentru luare de mită în formă continuată, pe data de 30 aprilie. Faptele se referă la perioada în care aceasta era mananger al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Detalii despre mita luată de Pintea

Procurorii au dat detalii și despre mita luată de Pintea.

 ”În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.”

Pintea ”ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.”

În ziua de 28 februarie 2020, după ce Pintea a primit suma de 120.000 de lei, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Două terenuri ale fostului ministru au fost puse sub sechestru asiguratoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS