4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie acuzată că și-a ucis copilul de 9 ani, pe care l-a sufocat în timp ce dormea

Femeie acuzată că și-a ucis copilul de 9 ani, pe care l-a sufocat în timp ce dormea

O femeie din Bozânta din județul Maramureș este acuzată că și-a ucis copilul de 9 ani, pe care l-a sufocat în timp ce dormea. Ea a încercat apoi să se sinucidă, potrivit Realitatea de Maramureș.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Maramureș, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la decesul unui copil de 9 ani. Există suspiciuni că acesta ar fi fost omorât de propria mamă. S-a constituit echipa complexă de cercetare condusă de procuror și se efectuează cercetări la fața locului.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Maramureș, Bogdan Gabor, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că în acest caz se fac cercetări pentru omor, existând indicii că o mamă și-ar fi asfixiat copilul în vârstă de 9 ani, după care ar fi încercat să se sinucidă. Anchetatorii așteaptă și concluziile de la medicii legiști.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS