11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment1.600 de militari, mobilizaţi la periferia Washingtonului

1.600 de militari, mobilizaţi la periferia Washingtonului

Departamentul american al Apărării a transferat 1.600 de membri ai armatei SUA în zone situate la periferia oraşului Washington, în contextul protestelor violente faţă de moartea unui afro-american în timp ce era imobilizat de poliţişti.

„Efective militare active au fost mobilizate la baze militare din zona capitalei, dar nu sunt în interiorul oraşului Washington”, a declarat Johnathan Hoffman, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de CNN.

„Militarii sunt în stare de alertă, dar rămân sub autoritatea prevăzută de Secţiunea X şi nu participă la misiuni de susţinere a operaţiunilor autorităţilor civile”, a precizat Hoffman. Secţiunea X prevede coordonarea operaţiunilor de către un comandament militar.

Este prima dată de la începerea protestelor când în zona Washington D.C. sunt mobilizaţi militari activi. Militarii au fost aduşi de la bazele Fort Bragg (statul Carolina de Nord) şi Fort Drum (statul New York).

În capitala SUA sunt în prezent 3.600 de membri ai Gărzii Naţionale, iar în următoarele zile ar urma să fie trimişi încă 1.300. Garda Naţională este formată din militari rezervişti şi poate fi atât sub comandament militar, cât şi civil.

În numeroase oraşe din Statele Unite au loc proteste violente faţă de moartea unui bărbat de culoare, George Floyd, în timp ce era imobilizat de poliţişti în oraşul Minneapolis.

Un agent de poliţie, Derek Chauvin, a fost pus sub acuzare pentru crimă şi omor din culpă în cazul morţii lui George Floyd. Alţi trei poliţişti ar putea fi inculpaţi în acest caz.

Preşedintele Donald Trump a avertizat că ar putea mobiliza membri ai Armatei americane pentru restabilirea ordinii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS