0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPoliţist condamnat cu executare, la apel

Poliţist condamnat cu executare, la apel

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au început, marţi, cu o amânare, judecarea apelului formulat de un fost poliţist din cdrul IPJ Dolj. În martie, inculpatul a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni. Fostul polițist este acuzat că, pe când lucra la Postul de Poliție Catane, a cerut şi primit 700 de euro şi 100 de lei de la familia unui bărbat arestat preventiv. În plus, inculpatul a fost acuzat că a falsificat două fișe de intervenție şi a „uitat“ să înregistreze un dosar penal.

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj anunţau, în noiembrie 2018, reţinerea unui agent principal de poliție. Anchetatorii au reţinut că poliţistul a cerut mită în mai multe rânduri pentru a „aranja” un dosar penal.
„În data de 2.07.2018, inculpatul a pretins de la Z.I., prin intermediul lui C.C., suma de 300 de euro, sumă pe care a și primit-o ulterior în aceeași zi de la aceasta, promițând că va interveni pe lângă șeful său ierarhic și pe lângă prim-procurorul Parchetului sub supravegherea căruia își desfășura activitatea, pentru a-i determina să accepte soluționarea favorabilă a dosarului penal înregistrat la Parchetul Băilești“, au precizat anchetatorii.

Aceştia din urmă mai susţin că fostul poliţist cerea şpăgi pentru că îi plăceau jocurile de noroc.
„După primirea sumei de 300 de euro, având în continuare în instrumentare dos. nr. 422/P/2017 și fiind avid după bani pentru a participa la jocurile de noroc, inculpatul a mai solicitat în două rânduri (…) sumele de 760 de lei și respectiv 1.400 de lei, conștient fiind că aceștia nu îi vor mai cere înapoi, cel puțin atâta timp cât avea în lucru dosarul“, au mai reţinut procurorii doljeni. În total, fostul poliţist ar fi primit sumele de 700 de euro şi 100 de lei.

Plângeri ignorate de fostul poliţist

Din interceptarea convorbirilor telefonice, anchetatorii au mai aflat că agentul de poliţie nu s-a deplasat la două sesizări venite prin 112. În schimb, a susţinut că a fost la faţa locului, însă sesizările nu s-au confirmat.
„Din probele administrate în cauză, respectiv procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice (…), în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul D.F., în urma preluării unor apeluri prin 112, a falsificat cele două fișe de intervenție la eveniment cu prilejul întocmirii acestora“, au explicat anchetatorii.
Este vorba de o sesizare privind un furt de lemne şi o alta privind sechestrarea unui minor. În ambele cazuri, agentul a comunicat ofiţerului de serviciu că sesizarea nu se confirmă. Asta în condiţile în care nu a mers la faţa locului.

Ulterior, femeia care a sunat la 112 şi a susţinut că fiul său a fost sechestrat a mers la postul de poliţie din Catane. Anchetatorii spun că inculpatul a întocmit un proces-verbal de consemnare a plângerii penale. Problema a fost că, ulterior, „nu a mai întreprins niciun demers procedural în vederea înregistrării acestui proces-verbal și întocmirea unui dosar penal“, după cum s-a stabilit în urma anchetei.

Poliţist condamnat cu executare

Agentul de poliţie a fost arestat preventiv pe 6 noiembrie 2018, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. Inculpatul a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii decembrie 2018. A fost acuzat de luare de mită, trafic de influență, dar și de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat pe 24 martie, anul acesta.
Inculpatul a fost condamnat pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa. După contopirea pedepselor, bărbatul a fost condamnat la patru ani și şade luni de închisoare cu executare. Din pedeapsa primită se scade perioada petrecută în arest preventiv și la domiciliu (5 noiembrie 2018 – 2 februarie 2020).

Sentinţa a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova de inculpat şi procurori. Marţi, la primul termen de judecată, avocatul inculpatului a cerut amânarea cauzei pentru pregătirea apărării. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 17 iulie.

A recunoscut şi nu prea

În cursul anchetei, inculpatul a recunoscut că a primit bani de la familia bărbatului cercetat. A susţinut însă cu nu a „avut intenția de a denatura sau falsifica probele în dosarul nr. 422/P/2017 și nici nu a intervenit pe lângă vreun șef ierarhic sau pe lângă prim-procuror. A recunoscut însă că le-a dat asigurări membrilor familiei lui Z.S. că va efectua cercetările în așa fel încât acesta nu va fi trimis în judecată“, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj. În ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual și favorizarea făptuitorului, inculpatul și-a rezervat dreptul la tăcere. Potrivit poliţiştilor doljeni, inculpatul nu mai este angajat al IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS