-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAlte trei cadre medicale şi trei pacienţi ai Secţiei de Cardiologie din Miercurea Ciuc, confirmaţi cu COVID-19

Alte trei cadre medicale şi trei pacienţi ai Secţiei de Cardiologie din Miercurea Ciuc, confirmaţi cu COVID-19

Alte trei cadre medicale şi trei pacienţi internaţi la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc au primit rezultate pozitive la testările privind infecţia cu SARS-CoV-2, după ce, în urmă cu două zile, au fost confirmaţi cu noul coronavirus şapte angajaţi ai secţiei.

Şeful Secţiei de Cardiologie, doctorul Balogh Csaba-István a precizat joi, într-o conferinţă de presă, că se mai aşteaptă rezultatele testelor pentru alţi 15 angajaţi şi urmează să se facă o retestare a personalului şi a pacienţilor, în zilele de duminică şi luni.

„Esenţa e că alaltăieri (n.r.- marţi) s-au confirmat şapte cazuri la Secţia Cardiologie, dintre angajaţi. Ieri (n.r.- miercuri) s-au făcut testări la toţi pacienţii internaţi şi la majoritatea angajaţilor care erau disponibili. Testele de ieri au confirmat că încă şase cazuri sunt pozitive, din care trei pacienţi şi trei angajaţi. Restul angajaţilor care sunt în număr de 15 (…) au fost testaţi azi dimineaţă, iar rezultatele le vom avea după-amiază. Ne-am propus ca duminică şi luni să retestăm toţi angajaţii şi pacienţii de pe secţie, ca să-i putem externa în condiţii de securitate, mai ales pentru dânşii”, a declarat dr. Balogh.

În legătură cu starea celor trei pacienţi infectaţi, acesta a arătat că este relativ bună şi nu prezintă semnele infecţiei cu SARS-CoV-2, ci doar problemele cardiologice, care sunt ameliorate.

Dr. Balogh Csaba-István a punctat faptul că, deocamdată, nu se mai fac consultaţii în ambulatoriu, iar urgenţele cardiologice sunt asigurate.

„Reluarea ambulatoriului se va face probabil marţi. Momentan, se menţine garda de cardiologie, toţi pacienţii primesc tratamente sau îngrijiri de urgenţă. Urgenţele mari vor fi transferate de la UPU direct în centrele universitare, de exemplu un infarct miocardic acut, iar cei care necesită îngrijire aici, la Miercurea Ciuc, vor ajunge ori la Secţia Cardiologie, ori la Interne, unde vor fi îngrijiţi de medicii cardiologici. Deci, practic, urgenţele se rezolvă, cei cronici- o să reluăm prin ambulatoriul spitalului, probabil marţi, după ce vom avea a doua tură de teste confirmate săptămâna viitoare”, a mai spus dr. Balogh.

De asemenea, medicul epidemiolog al SJU Miercurea Ciuc, dr. Sergiu Sîngeorzan, a precizat că pacienţii pozitivi au fost deja transferaţi la spitalul suport din Odorheiu Secuiesc, cele trei cadre medicale, respectiv două asistente şi o infirmieră, fiind sunt în momentul de faţă la secţia de Boli Infecţioase, pentru evaluare şi testări, iar ancheta epidemiologică în derulare.

„Ancheta epidemiologică s-a complicat puţin, având în verdere că avem acum cele trei cazuri la pacienţi, pentru că trebuie să vedem acum cine a fost cel dintâi. În perioada următoare asta vom urmări, ca să putem să facem afilierea cazurilor”, a spus dr. Sîngeorzan.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Tar Gyongyi, a precizat în cadrul conferinţei de presă că ancheta este în curs, motiv pentru care nu se poate estima numărul de contactaţi ai celor pozitivi şi şi-a exprimat speranţa că focarul va fi izolat cât mai bine.

„Încercăm să închidem, să izolăm cât mai bine focarul, pentru că acesta este un focar. Toate focarele din Harghita de până acum au fost controlabile, deci mai avem câteva focare comunitare. Un focar atât de mare într-o instituţie sanitară este demn de atenţie deosebită, pentru că şi prin faptul că este un spital non-COVID şi poate de asta a dat falsa impresie ca spitalul non-COVID nu poate fi infectat, este curat, asta era imaginea mentală greşită care s-a format şi poate ne dă impresia falsă că aici suntem protejaţi.

Nu, niciunde nu suntem protejaţi şi este o vulnerabilitate şi pentru sistemul sanitar din Harghita, că afectează personal important, într-o specialitate importantă, deci trebuie să avem mare atenţie şi grijă şi să ne reorganizăm, dar nu  este o situaţie critică deocamdată, deoarece Cardiologia este o specialitate înrudită cu Medicina Internă, avem internişti care au făcut ani de-a rândul gărzi la Cardiologie, împreună cu Cardiologia. Şi linia de gardă poate fi organizată, şi urgenţele pot fi în continuare rezolvate şi va fi şi Ambulatoriul disponibil”, a declarat dr. Tar Gyongyi.

Aceasta a ţinut să atragă atenţia asupra ştirilor false şi a manipulărilor pe tema noului coronavirus şi a făcut apel la responsabilitatea individuală.

„Să fim foarte atenţi (…) şi în continuare să evaluăm corect situaţia. Deci, pericolul nu a trecut, noi în Harghita avem un val cu întârziere, pentru că pe perioada izolării n-am avut cazuri, am respectat măsurile de siguranţă, şi populaţia şi personalul medical, sistemul sanitar şi-a făcut treaba bine.

Acum, în schimb, pentru noi relaxarea a fost un pic prea devreme. Noi am atras atenţia şi înainte că va fi posibilă o extindere, va fi posibil un val post-relaxare şi asta s-a întâmplat. Vedem că au apărut focarele, toate după data la care s-au instituit posibilităţi de mişcare, de relaxare şi de asta trebuie avută sporită grijă la nivel individual. Până acum, responsabilitatea a fost a statului, pentru că măsurile de lockdown au fost luate organizat, instituţional, acum responsabilitatea a trecut pe plan individual (…) Vedem că numărul de cazuri creşte şi pe plan naţional şi în Harghita şi decesele, din păcate, încet-încet, dar au tendinţă crescătoare, deci trebuie să fie o atenţionare pentru toată lumea”, a conchis şefa DSP Harghita.

Potrivit informării Instituţiei Prefectului, numărul total al cazurilor de infecţie cu noul coronavirus a ajuns în judeţ la 241, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate nouă cazuri noi şi două decese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS