2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieBacalaureatÎncepe examenul național de Bacalaureat

Începe examenul național de Bacalaureat

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată pentru joi, 25 iunie. Pentru această sesiune s-au înscris 155.500 de candidați, dintre care 31.800 din promoțiile anterioare. În premieră, afișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui candidatului.

Potrivit Ministerului Educației, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidați. Dintre aceștia, circa 123.800 sunt din promoția curentă și 31.800 candidați din promoțiile anterioare. În Capitală vor susține probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidați, transmite Hotnews.

Calendarul examenul național de Bacalaureat a fost publicat pe pagina de internet bacalaureat.edu.ro.

  • Luni, 22 iunie – proba scrisă la Limba și literatura română
  • Marți, 23 iunie – proba la Limba și literatura maternă
  • Miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului.
  • Joi, 25 iunie – ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării.


Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00). În premieră, fișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, pentru a respecta Regulamentul UE privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.


Cum se vor desfășura probele scrise

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Măsuri în contextul pandemiei de COVID-19

Minsiterul educației a stabilit o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius).

Vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini).

Se va realiza curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide.

În toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2.

Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.

În sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 metri unul față de celălalt;

Condiții pentru a fi declarat promovat

Penttru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS