-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopii răniți într-un accident rutier din Gorj

Copii răniți într-un accident rutier din Gorj

Doi copii, de 5, respectiv 8 ani, au fost răniți duminică, într-un accident rutier, în comuna gorjeană Arcani. Din cercetări a rezultat că un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Arcani, în timp ce se deplasa pe DJ 672 E, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul condus regulamentar de un bărbat, de 64 de ani, din Tismana.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat în afara părții carosabile.

Copiii din Arcani, aflați în autoturismul care nu a acordat prioritate, au suferit leziuni ușoare și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS