2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au efectuat 21 de percheziții domiciliare în București, Ilfov și Teleorman, la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, fals și uz de fals. 17 mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

Pentru autoturismele de lux indisponibilizate în cadrul acțiunii din data de 25 februarie 2020, mai multe persoane s-au prezentat pentru a revendica dreptul de proprietate al acestora. Acestea ar fi folosit documente susceptibile că ar fi falsificate, în scopul prezentării unei situații juridice nereale a acestor bunuri.

Autoturismele introduse prin acest circuit comercial ar fi fost înstrăinate atât în târguri de profil auto, însă în mod special acestea ar fi fost comercializate pe site-urile de specialitate de anunțuri online sau platforme social-media.

Activitățile se realizează cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Institutului Național de Criminalistică, precum și al polițiștilor din Ilfov și Teleorman.

La acțiune participă și jandarmi.

Ce s-a întâmplat în februarie

La data de 25 februarie 2020, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în aplicare 175 de mandate de percheziție domiciliară și 19 mandate de aducere în municipiul București și județele Ilfov, Argeș, Bihor, Buzău, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul a cinci dosare penale instrumentate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R..

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS