7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAlertă meteo de ploi torențiale pentru trei județe din Oltenia

Alertă meteo de ploi torențiale pentru trei județe din Oltenia

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, astăzi, două avertizări care vizează și trei județe din Oltenia. Este vorba de o averizare Cod galben și un Cod portocaliu, emise și pentru Mehedinți, Gorj și Vâlcea.

Prima averizare, cea de Cod gaben, vizează intervalul sâmbătă ora 10:30 – duminică ora 6:00. În vestul, sud-vestul, centrul, nordul ţării şi la munte, local şi temporar va fi instabilitatea atmosferică accentuată. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Tot astăzi, la ora 12, a intrat în vigoare o alertă Cod portocaliu pentru judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.
Astfel, în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.


Alerta Cod portocaliu expiră duminică la ora 6.00, când începe un Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină. De data acesta sunt vizate județele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.
Cel de-al doilea Cod galben expiră duminică la ora 23:00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS