5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbați reținuți, după ce au jefuit o femeie de patru ori

Bărbați reținuți, după ce au jefuit o femeie de patru ori

Cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 38 de ani, bănuiţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie calificată şi furt, inclusiv de faptul că au jefuit de patru ori o femeie, în casa acesteia, au fost reținuți de poliție.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ, la sfârșitul lunii trecute, Secţia 24 Poliţie a fost sesizată de o femeie, de 59 de ani, că doi bărbaţi necunoscuţi, cu feţele acoperite, i-au forţat uşa şi prin ameninţare i-au sustras din casă un laptop şi un telefon mobil.

Cazul a fost preluat de Serviciul Investigaţii Criminale sector 5 şi sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au fost demarate cercetări.

Din datele investigative s-a conturat ipoteza, confirmată ulterior de partea vătămată, că aceeaşi bărbaţi, în acelaşi mod, ar mai fi sustras de la victimă şi alte bunuri, de trei ori, în lunile februarie şi mai ale acestui an, dar femeia s-ar fi temut să sesizeze aceste fapte.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că barbaţii fac parte dintr-un grup de cinci , cunoscuţi cu preocupări infracţionale şi că în patru rânduri ar fi patruns în locuinţă, unde prin ameinţare, inclusiv cu un obiect tăietor, iar fi sustras mai multe bunuri.

Bărbații au fost prinși în două județe

Pe baza informațiilor pe care le aveau, vineri, poliţisti implicaţi în soluţionarea cauzei s-au deplasat în judeţul Constanţa, unde, au reuşit depistarea şi imobilizarea a patru dintre cei cinci bărbaţi. Simultan, o altă echipă, l-a depistat pe cel de al cincilea, în judeţul Giurgiu.

Toti au fost conduşi la audieri şi ulterior reţinuţi. Din datele existente la acest moment rezultă presupunerea rezonabilă că bărbaţii depistaţi pe litoral ar fi savârşit mai multe infracţiuni de furt, de pe plajă, spune Poliția.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale sector 5 sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu doi dintre bărbaţi în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infraciunilor de talhărie calificată, faţă de ceilalţi trei fiind dispusă măsura controlului judiciar sub aspectul savârşirii infracţiunii de furt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS