Polițiștii din Constanța au intervenit duminică dimineață pentru aplanarea unui scandal care a avut loc în parcarea unui club din Mamaia și în care au fost implicați trei bărbați băuți. Aceștia au fost amendați de jandarmi, iar unul a fost dus la spital, cu răni la mâini și la genunchi.
Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Poliției staţiunii Mamaia au fost sesizați, duminică dimineața, prin 112, despre un scandal care ar fi avut loc în parcarea unui club din stațiunea Mamaia, scrie Mediafax.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că trei bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, care se aflau în stare de ebrietate, au fost implicați în scandal.
Conflictul a fost aplanat de o echipă de jandarmi care se afla în zonă. „Astfel, jandarmii au sancționat contravențional persoanele în cauză, conform Legii 61/1991 pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, a transmis Poliția Constanța.
Unul dintre bărbați a fost dus cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Constanța, „fiind în stare avansată de ebrietate și prezentând escoriații la nivelul palmelor și genunchilor”.
IPJ Constanța precizează că, până la acest moment, niciuna dintre persoanele implicate nu a depus plângere.