Șase polițiști maramureșeni de la Rutieră au fost reținuți pentru 24 de ore, iar alți trei sunt cercetați în același dosar, pentru luare de mită.
Șase dintre ei și-au petrecut noaptea în spatele gratiilor. Iar astăzi urmează să ajungă în fata magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unor surse din anchetă, toți cei nouă agenți de la Serviciul Rutier erau de ceva vreme în vizorul procurorilor.
Au fost înregistrați. Se pare că ar fi închis ochii la încălcarea regulilor de circulație, în schimbul unor sume de bani.