-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAzotatul de amoniu care a provocat explozia din Beirut provenea de pe o navă din Moldova

Azotatul de amoniu care a provocat explozia din Beirut provenea de pe o navă din Moldova

Substanţa care ar fi provocat explozia din Beirut provenea de pe o navă sub pavilion moldovenesc, transmite agenţia rusă TASS. 2750 de tone de azotat de amoniu ar fi fost aduse acolo pe o navă sub pavilionul Republicii Moldova, acum câţiva ani.

Încărcătura a fost confiscată în 2014 de pe nava moldovenească Rhosus cu echipaj ucrainean. 

Azotatul de amoniu era transportat din Georgia în Mozambic, dar nava a fost oprită în Beirut de către autorităţile libaneze, din cauza încălcării regulilor de exploatare a navei.

Potrivit informaţiilor prezentate în cadrul reuniunii Consiliului Suprem de Apărare al Libanului, explozia s-a produs în timpul lucrărilor de sudare, care trebuiau să închisă accesul în interior. Din cauza scânteilor, s-au aprins nişte materiale pirotehnice aflate în depozit, iar ulterior, au explodat cele 2750 de tone de azotat de amoniu. 

Explozia puternică a echivalat după intensitate cu un cutremur de 4,5. În urma deflagraţiei, toată infrastructura portului a fost distrusă. 

Din cauza pericolului păstrătii încărcăturii pe navă, conducerea portului a decis să transfere marfa confiscată în unul dintre depozitele de pe uscat. 

Între timp, instanţele au emis, la cererea creditorilor, trei decizii de sechestrare a navei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS