-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentProteste masive în Liban. Poliția a folosit gaze lacrimogene

Proteste masive în Liban. Poliția a folosit gaze lacrimogene

Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor, informează vineri France Presse.

Protestatarii au vandalizat magazine şi au aruncat cu pietre în poliţişti în cartierul parlamentului, potrivit Agenţiei naţionale de informaţii.

Mai mulţi manifestanţi au fost răniţi în riposta poliţiei, a precizat agenţia oficială.

Foto: (c) Mohamed Azakir / REUTERS

Incidentele au avut loc în ajunul unei mari manifestaţii antiguvernamentale planificate sâmbătă în ţara confruntată cu o criză economică fără precedent.



Provocată marţi de un incendiu în depozitul unde erau stocate de şase ani 2.700 de tone de nitrat de amoniu în portul Beirut, explozia uriaşă a ucis cel puţin 149 de persoane şi a făcut 5.000 de răniţi, în afară de zeci de persoane dispărute şi sute de mii rămase fără adăpost.

Autorităţile libaneze afirmă că depozitul a explodat în urma unui incendiu. Autorităţile portuare, vămile şi unele servicii de securitate ştiau că acolo erau depozitate materiale chimice periculoase, dar se învinovăţesc reciproc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS