-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPetrecere de peste 100 de persoane, stricată de poliţişti şi jandarmi

Petrecere de peste 100 de persoane, stricată de poliţişti şi jandarmi

Poliţiştii doljeni, împreună cu jandarmi şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au descins, sâmbătă seara, la un complex de agrement din comuna Predești, unde a avut loc un eveniment la care au participat peste 100 de persoane. Poliţiştii spun că au aplicat aproape 100 de amenzi pentru încălcarea Legii pentru prevenirea pandemiei de COVID-19. Vineri şi sâmbătă, oamenii legii au verificat aproximativ 200 de centre comerciale, piețe, târguri și terase. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproximativ 140.000 de lei.

Reprezentanţii IPJ Dolj spun că, sâmbără seara, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre faptul că în comuna Predeşti are loc un eveniment pivat la care participă un număr mare de persoane. La faţa locului au fost trimişi aproximativ 40 de poliţişti şi jandarmi, însoţiţi de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

„În seara zilei de ieri, 8 august, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui complex de agrement din comuna Predești, are loc un eveniment privat, la care participă un număr mare de persoane, fără a fi respectate normele de protecție impuse în această perioadă. La fața locului s-au deplasat aproximativ 40 de polițiști și jandarmi.

Au fost prezenți polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Breasta, Secțiile 1, 4 și 5 Poliție Craiova, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Dolj, Biroul Rutier Craiova, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, precum și jandarmi din cadrul IJJ Dolj.
În urma activităților desfășurate în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au identificat și legitimat aproximativ 130 de persoane, fiind controlate peste 50 de autovehicule”, au precizat poliţiştii doljeni.

Aproape 100 de amenzi pentru nerespectarea regulilor de distanţare fizică

Poliţiştii doljeni au precizat că, în total, au fost aplicate un număr de 101 amenzi pentru abaterile constatate. Cele mai multe au fost date pentru încălcarea Legii pentru prevenirea pandemiei de COVID-19.
„Pentru abaterile constatate, forțele de ordine au aplicat 101 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei. 94 dintre acestea au fost aplicate conform prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere unui bărbat de 47 de ani, care a fost depistat conducând în zona respectivă cu o concentrație de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost confiscată suma de 520 de lei, întrucât reprezentanții societății au desfășurat activități de comerț fără respectarea prevederilor legale în domeniu”, au mai susţinut reprezentanţii IPJ Dolj.

Acţiuni în zonele aglomerate

Oamenii legii au mai explicat că, în zilele de vineri şi sâmbătă, au verificat mai multe zone agloemrate, dar şi centre comerciale, târguri şi terase. În total, la acţiuni au participat apoape 300 de poliţişti, jandarmi, dar şi inspectori de la ITM Dolj şi Protecţia Consumatorului.

„Au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Astfel, au fost verificaţi aproximativ 200 de agenţi economici și au fost legitimate peste 1.000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 256 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 140.000 de lei. Dintre acestea, 155 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Evenimente private cu peste 50 de persoane, interzise

Potrivit Hotărârii nr. 553 din 15 iulie 2020, prin care a fost prelungită starea de alertă, se interzice participarea la evenimente private în spații deschise. Excepţie fac cele care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS