0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞoferul care a provocat un accident cu poliţia pe urme, în arest

Şoferul care a provocat un accident cu poliţia pe urme, în arest

Judecătorii doljeni au hotărât să prelungescă mandatul de arestare preventivă emis pe numele unui bărbat de 40 de ani, acuzat de tentativă de omor şi conducere sub influenţa alcoolului. În dimineaţa zilei de 12 iulie, bărbatul s-a urcat băut la volan. În timp ce era urmărit de poliţişti, bărbatul a provocat un accident în urma căruia trei persoane au fost rănite. În martie 2012, acelaşi craiovean a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru tâlhărie. A fost eliberat condiţionat în toamna anului trecut, după ce a executat aproximativ opt ani de închisoare.

Poliţiştii doljeni susţin că, în dimineaţa zilei de 12 iulie, bărbatul de 40 de ani a fost observat circulând pe contrasens. A fost urmărit pe mai multe străzi, până în centrul Craiovei.

„Un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Craiova s-a sesizat cu privire la faptul că, în zona intersecției dintre Bulevardul Oltenia și Strada George Enescu, conducătorul unui autoturism circula pe contrasens. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă cel în cauză a mărit viteza de deplasare, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia. Conducătorul autoturismului a fost urmărit până la intersecția semaforizată dintre Calea București și Carol I, unde acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, lovind un autoturism care circula regulamentar. În urma accidentului au rezultat trei victime, toate din autoturismul care circula regulamentar”, au explicat oamenii legii.

Cercetat pentru tentativă de omor calificat

Ulterior, poliţiştii au stabilit că cel care a refuzat să tragă pe dreapta este un craiovean de 40 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alecoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Anchetatorii au mai precizat că cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
„Cercetările au fost preluate de o echipă formată din poliţişti rutieri şi de investigaţii criminale, care desfăşoară cercetările sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, au mai explicat oamenii legii.

Şoferul care a provocat accidentul rămâne în arest

Bărbatul a fost arestat preventiv pe data de 13 iulie. Mandatul de arestare a fost emis de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Pe 3 august, aceeaşi instanţă a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de craioveanul de 40 de ani.
Hotărârea instanţei a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova. La sfârşitul săptămânii trecute, instanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpat. Între timp, pe 30 iulie, inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii doljeni. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

14 ani de puşcărie pentru tâlhărie

În martie 2012, acelaşi craiovean a fost condmanat definitiv la 14 ani de închisoare pentru tâlhărie şi violare de domiciliu.
În acest dosar, anchetatorii au reţinut că, în aprilie 2010, cinci bărbaţi din Craiova au intrat peste o femeie care locuia pe strada Ion Budai Deleanu.

Au reuşit să fugă cu un seif plin cu bijuiterii, însă au fost identificaţi destul de repede de poliţişti.
„Cei cinci inculpați și-au acoperit fețele cu cagulele create artizanal din ciorapii cumpărați, au forțat ușa de acces în casă, moment în care partea vătămată s-a trezit, însă nu a reușit să-i vadă pe toți, întrucât aceștia au trântit-o la podea(…). În continuare, fără să comunice între ei, pentru a nu fi recunoscuți de partea vătămată, inculpații au luat seiful și, constatând că este prea greu, l-au târât până la autoturismul menționat, așezându-l în portbagaj, apoi l-au transportat la domiciliul inculpatului B.I., unde l-au ascuns și au încercat să-i forțeze sistemul de închidere”, au reţinut anchetatorii.

Inculpaţii nu au reuşit să spargă seiful furat. De altfel, bijuteriile au fost găsite în locuința inculpatului B.I.
Ceilalţi patru inculpaţi au primit pedepse cuprinse între 15 şi 17 ani de închisoare.

Eliberat condiţionat din Penitenciarul Târgu Jiu

Ulterior, în 2014, după aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de judecată a dispus ca inculpatul să execute 12 ani de închisoare. În octombrie 2019, după ce a formulat mai multe cereri de eliberare condiţionată, inculpatul a fost eliberat din puşcărie. Bărbatul a fost eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu printr-o hotărâre a Judecătoriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS