Avocata Ebru Timtik, o activistă pentru drepturile omului din Turcia, a murit după 237 de zile de grevă a foamei în închisoare, scrie presa internaţională.
Ebru Timtik a rezistat 238 de zile fără mâncare. Ea a decis să facă greva foamei cerând să aibă parte de un proces echitabil.
Timtik murit pe 27 august, după ce inima a încetat să-i bată, în spitalul în care a fost internată.
Arestaţi pentru că au apărat duşmani ai actualilor guvernanţi
Moartea sa a avut un puternic ecou la nivel mondial și a readus în atenţie faptul că, pe 21 septembrie, în Turcia va avea loc procesul a aproximativ douăzeci de avocați turci. Aceştia au fost reținuți timp de doi ani sub acuzația de terorism doar pentru că au apărat oameni acuzaţi de actualii guvernanţi de terorism.
Curtea Constituţională a refuzat eliberarea condiţionată
Ebru a fost arestată împreună cu alți 18 colegi pentru lupta ei de apărare a drepturilor civile în Turcia. Curtea Constituțională a respins cererea de eliberare preventivă a ei și colegei ei Aytaç Ünsal, ambele aflate în greva foamei, în ciuda faptului că starea lor de sănătate era deja foarte critică.
Numeroase personalităţi, din toate domeniile de activitate, au deplâns pe reţelele de socializare moartea activistei. Artista Zülfü Livaneli a afirmat că „mortea lui Ebru în faţa ochilor tuturor este moartea umanităţii însăşi, a dreptăţii şi a conştiinţei acestei naţiuni“.