Fostul manager al Spitalului Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică și Arsuri din București, Stan Vitalie, este cercetat pentru 16 infracțiuni de luare de mită. Concret, managerul este acuzat că a luat mită de la paciente, cărora le-a făcut operații estetice în spital, spunând că au alte afecțiuni.
Potrivit DNA, s-a pornit urmărirea penală față de Stan Vitalie, medic primar, la data faptelor manager al Spitalului Clinic de urgență, Chirurgie Plastică și Arsuri din București, pentru săvârșirea a 16 infracțiuni de luare de mită.
„În perioada ianuarie 2013 – ianuarie 2014, suspectul Stan Vitalie, în calitate de medic primar și manager al Spitalului Clinic de urgență Chirurgie Plastică și Arsuri din București, ar fi pretins și primit de la 16 paciente, sume de bani cuprinse între 1.100 de euro și 2.700 de euro, pentru a le efectua diferite operații estetice în spitalul de stat mai sus menționat”, anunță DNA.
În mod concret, medicul ar fi internat pacientele respective sub pretextul unor afecțiuni ce necesitau corecții chirurgicale, iar în schimbul sumelor de bani primite, ar fi efectuat, în cadrul spitalului de stat, operații estetice care se puteau efectua în clinicile private.
În total, acesta ar fi primit, de la cele 16 paciente, suma totală de 25.000 de euro.
Potrivit DNA, suspectului i s-a adus la cunoştință calitatea procesuală de suspect.