UPDATE 14.43:
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Ianca, judetul Olt, care conducea un autoturism pe DN 6, în afara localităţii Işalniţa, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat cu autoturismul într-un şanţ.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 1.11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un accident rutier s-a produs, vineri pe raza localității Ișalnița din județul Dolj. Un şofer a ajuns cu maşina în şanţ. Nu sunt victime, din fericire accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Primele informații arată că șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului.
Potrivit ISU Dolj, în urma accidentului două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind nevoie de transportul acestora la spital. Totodată echipajului EPA ajuns la fața locului a acordat ajutor medical șoferului autoturismului.
Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Revenim cu amănunte.