2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, internat cu coronavirus

Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, internat cu coronavirus

Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gergely Kovács, a fost internat în spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Acesta se simţea rău de mai multe zile, scrie adevărul.

Potrivit unui comunicat transmis de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, arhiepiscopul a fost internat în data de 8 septembrie.

Starea sănătăţii sale a început să se deterioreze după 29 august, când, la Şumuleu-Ciuc, a fost sfinţit episcopul auxiliar al Arhidiecezei de Alba Iulia, László Kerekes, numit de Papa Francisc în cursul acestui an.

Comunicatul precizează că arhiepiscopul a dat la început semne de răceală, de aceea l-a contactat imediat pe medicul de familie. Până marţi seara a stat izolat în camera sa, ca să nu pună în pericol sănătatea celor care trăiesc sau lucrează în anturajul său.

Tratamentul răcelii nu a adus rezultatul aşteptat, a rămas febra ridicată, tusea seacă, durerea de cap şi indispoziţia, iar în cursul zilei de marţi a venit rezultatul testului de coronavirus al arhiepiscopului. Acesta a ieşit pozitiv.

Potrivit comunicatului, arhiepiscopul a cerut enoriaşilor să se roage pentru el şi să aibă grijă de sănătatea lor şi a celor din jur.

Acesta este internat la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba.

Gergely Kovács, în vârstă de 52 de ani, a fost numit anul trecut de papa Francisc în scaunul arhiepiscopal de la Alba Iulia, ca succesor al arhiepiscopului emerit György Jakubinyi. Noul arhiepiscop a fost consacrat şi înscăunat la sfârşitul lunii februarie 2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS