Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat trei bărbaţi acuzaţi de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv trafic internaţional de droguri de risc.
Inculpaţii au primit pedepse cuprinse între doi ani şi opt luni şi cinci ani şi jumătate de închisoare. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Ofiţerii de la Combaterea Criminalităţii Organizate aflau, în octombrie 2019, că un craiovean urma să primescă un colet cu droguri din Anglia. Informaţiile oamenilor legii s-au dovedit a fi adevărate, pentru că bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce ridica coletul cu droguri.
„La data de 3 octombrie s-a procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului G.V. în timp ce ridica un colet ce conținea cantitatea de 2.698 grame de canabis, expediat din Anglia prin intermediul unei firme de transport internațional. La aceeași dată, coletul a fost predat inculpatului R.M, conform înțelegerii acestora”, au explicat procurorii DIICOT.
Ulterior, oamenii legii au găsit la unul dintre inculpaţi aproape 200 de grame de canabis şi droguri de mare risc. Este vorba de 30 de comprimate de ecstasy.
„În urma verificărilor efectuate, organele judiciare au mai ridicat de la inculpatul G.V. cantitatea de 185 de grame cannabis, precum şi 30 comprimate de MDMA (ecstasy)”, au mai precizat anchetatorii.
Al treilea inculpat, arestat în noiembrie
Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi joi, pe 3 octombrie. O zi mai târziu, inculpaţii au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor DIICOT şi a emis pe numele inculpaţilor mandate de arestare pe o perioadă de 30 de zile. Cei doi au fost acuzaţi de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, respectiv complicitate la trafic de droguri.
Ulterior, în urma anchetei s-a stabilit că în „afacerea” cu droguri din Craiova era implicat şi un al treilea inculpat. Acesta a fost arestat preventiv pe 21 noiembrie. A stat în arest până pe 26 noiembrie, când a fost pus sub control judiciar.
Inculpatul a fost acuzat că a vândut pastile de ecstasy consumatorilor din Craiova. În plus, acesta l-ar fi ajutat pe inculpatul G.V.
„Faptele inculpatului P.E.M., care, în perioada iulie-noiembrie 2019, a procedat la vânzarea de droguri de mare risc (pastile ecstasy/MDMA), către consumatori de pe raza municipiului Craiova, sens în care a fost îndrumat de inculpatul G.V., aflat în arestul IPJ Dolj, să ridice de la fosta sa locuință o pungă conținând 109 comprimate de culoare galben neo, având logo-ul Rolex, ce conțin MDMA, precum și să recupereze sumele de bani pe care G.V. le avea de primit de la clienții cărora le-a vândut droguri de risc și mare risc, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată”, au susţinut anchetatorii.
Fac puşcărie pentru trafic de droguri de risc şi mare risc
Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată în decembrie, anul trecut. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat la sfârşitul lunii iulie.
Bărbatul prins în flagrant a primit o pedeapsă de patru ani şi două luni închisoare cu executare. Cel căruia i-a predat coletul a fost condamnat la doi ani şi opt luni închisoare, tot cu executare. Al treilea inculpat a fost condamnat la cinci ani şi şase luni închisoare cu executare.
Instanţa a dispus confiscarea drogurilor ridicate în urma flagrantului şi percheziţiilor. Este vorba de peste două kilograme de canabis, rămase în urma analizelor de laborator, dar şi de comprimate de ecstasy şi câteva grame de cocaină.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Primul termen de judecată a fost stabilit de instanţă pentru data de 12 noiembrie.