Un profesor de educaţie fizică din judeţul Tulcea a fost reţinut de poliţişti, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu eleve în vârstă de 14 şi 15 ani, faptele având loc în perioada aprilie – iulie, scrie News.ro.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, procurorii au dispus vineri începerea urmăririi penale în cazul unui bărbat de 29 de ani, pentru trei infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată.
Sursa citată a menţionat că au fost identificate până în prezent trei victime cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, pe care bărbatul le-ar fi determinat prin influenţa pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întreţină mai raporturi sexuale normale şi orale.
Profesorul de educaţie fizică a fost reţinut şi va fi dus în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.