2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Trei persoane au ajuns la spital, din cauza unei șoferițe care a condus sub influența alcoolului

Gorj: Trei persoane au ajuns la spital, din cauza unei șoferițe care a condus sub influența alcoolului

Un accident rutier cu trei victime s-a produs noaptea trecută, la ieșire din Târgu Jiu. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că o tânără de 29 de ani, din Lelești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ursati, din direcția Frătești către Târgu Jiu, a pătruns pe contrasens și intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 35 de ani, din Stănești.

În urma impactului, două pasagere aflate în primul autoturism și șoferul celui de al doilea autovehicul au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul, în cazul șoferiței, fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat și negativ în cazul șoferului.

S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS