2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAutoritățile rusești din Siberia l-au arestat pe Vissarion, liderul unui cult mesianic

Autoritățile rusești din Siberia l-au arestat pe Vissarion, liderul unui cult mesianic

„Vissarion” şi doi dintre apropiaţii lui, Vadim Redkin şi Vladimir Vedernikov, au fost arestaţi marţi, a anunţat Comitetul de anchetă rus, după o operaţiune comună a FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB) şi Ministerului de Interne.

Cei trei sunt acuzaţi că s-au folosit de sectă pentru a extorca sume de bani de la discipolii lor şi că au exercitat asupra acestora „violenţe psihologice”, provocându-le „daune grave sănătăţii”, potrivit themoscowtimes.com.

Într-o înregistrare video difuzată de autorităţi, suspecţii sunt conduşi, încadraţi de bărbaţi cu cagule şi uniforme de camuflaj, la bordul unui elicopter.

Fondată în 1991 de Vissarion, pe numele adevărat Serghei Torop, fost angajat al Ministerului de Interne, secta „Biserica Ultimului Testament” s-a instalat într-o aşezare construită în pădure de adepţii săi, în districtul Kurgan din regiunea siberiană Krasnoiarsk.

„Vissarion” şi-a strâns miile de adepţi într-o zonă izolată din Siberia pentru a crea un fel de Arcă a lui Noe, care să salveze omenirea de un cataclism pe care omul este pe cale să-l provoace.

„Biserica Ultimului Testament” nu trăia însă complet ruptă de lume, primind în mod regulat vizite ale presei.

Vissarion îşi crease o anumită notorietate în Rusia, iar unii dintre adepţii săi veneau din Europa Occidentală.

Discipolii lui Vissarion, care duc un trai autosuficient, spun că trăiesc în comuniune cu natura şi refuză carnea, alcoolul şi tutunul.

„Cincizeci de dube de poliție, 50 de autobuze, o ambulanță și lucrători medicali circulă aici”, a declarat pe rețelele de socializare site-ul local de știri Tayga.info.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS