-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal după un incident la cabinetul unui medic argeşean care elibera adeverințe pentru urna mobilă

Dosar penal după un incident la cabinetul unui medic argeşean care elibera adeverințe pentru urna mobilă

Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale în urma unui incident produs într-un cabinet medical din comuna Bârla, în acelaşi caz fiind depuse plângeri pentru lovirea unui cadru medical şi ameninţare, scrie agerpres.

Imaginile cu incidentul din cabinetul medicului de familie, care a avut loc sâmbătă seară, au fost făcute publice pe o reţea de socializare.

Adeverinţe medicale furate

Potrivit primelor concluzii ale verificărilor, mai multe persoane au pătruns în cabinetul medicului de familie şi şi-au însuşit adeverinţe medicale ce urma să fie depuse la Biroul Electoral, pentru exercitarea dreptului de vot.

„Se efectuează cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. (…) La finalizarea cercetărilor, cauza va fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti“, a precizat, pentru agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisar Mădălina Epure.

Într-un comunicat transmis azi de IPJ Argeş se precizează că poliţiştii din Costeşti au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că la un cabinet medical din Bârla medicul ar elibera adeverinţe medicale fără a consulta pacienţii. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi de un pacient aflat în acelaşi cabinet medical că mai multe persoane au pătruns în incintă şi nu îi permit să fie consultat.

„În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, pentru cercetări, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, pentru măsuri de menţinere a ordinii publice şi prevenirea săvârşirii de abateri de la normele de convieţuire socială. Din verificări s-a stabilit că medicul a eliberat mai multe adeverinţe medicale, în baza unor cereri care ar fi fost formulate în cursul aceleiaşi zile, de pacienţi aflaţi în evidenţa medicului de familie în cauză“, se arată în comunicat.

Medicul de familie ar fi fost bătut

Medicul de familie şi o altă persoană au formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire a unui cadru medical, iar un alt bărbat a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, primul bărbat care a sunat la 112 a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru apelarea nejustificată.

„Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că persoanele care au pătruns în incinta cabinetului medical şi-ar fi însuşit mai multe adeverinţe medicale, în condiţiile în care termenul pentru depunerea cererilor pentru urna mobilă era ora 20.00, iar în acest fel persoanele în cauză nu au putut formula aceste solicitări”, se mai menţionează în comunicat.

Conform reprezentanţilor IPJ Argeş, se efectuează verificări şi în cazul a două sesizări privind lipsa unor buletine de vot, constatată în momentul primirii lor la birourile electorale de circumscripţie. În aceste cazuri a fost notificat Biroul Electoral Judeţean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS