0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal pentru o ştampilă furată dintr-o secţie de votare

Dosar penal pentru o ştampilă furată dintr-o secţie de votare

Un dosar penal pentru furt a fost întocmit de poliţiştii vrânceni după ce la o secţie de votare din oraşul Odobeşti s-a constatat lipsa unei ştampile de vot, anunţă agerpres.

„Prin apel 112, preşedintele unei secţii de votare din Odobeşti a sesizat faptul că a constatat lipsa unei ştampile de vot. Poliţiştii efectuează verificări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Deputatul PSD Vrancea, Nicuşor Halici, a susţinut astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că o ştampilă ar fi fost scoasă în mod intenţionat din secţia de votare, într-o încercare de fraudare a alegerilor prin metoda „Suveica“.

„Suspiciunea noastră este că la Odobeşti s-a încercat să se facă acea fraudare, aşa cum o ştim în mod popular, «Suveica». Sper să nu fi reuşit, pentru că «Suveica» are nevoie de un singur buletin de vot ştampilat în afara secţiei. După aceea foarte greu poate fi identificată. Am sesizat instituţiile abilitate pentru a face cercetări şi a fi în alertă, să nu fie viciate sub nicio formă intenţia şi opţiunea de vot a alegătorilor“, a afirmat Nicuşor Halici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS