-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi polițiști, reținuți pentru că ar fi participat la muşamalizarea unei tentative de omor

Doi polițiști, reținuți pentru că ar fi participat la muşamalizarea unei tentative de omor

Doi polițiști au fost reținuți după perchezițiile de joi într-un dosar de criminalitate organizată. Cei doi sunt bănuiți că au sprijinit activitatea unei grupări de crimă organizată și au încercat să intervină în pretinsa mușamalizare a unei tentative de omor.

După perchezițiile de joi, în București și județele Ilfov, Vaslui și Brașov, cei doi polițiști au fost audiați și reținuți pentru 24 de ore. Cei doi vor fi prezentați astăzi în instanță cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit DGA, unul dintre cei doi suspecți, la data comiterii faptelor comisar de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, în calitate de membru al unei grupări care se ocupa de paza cluburilor din București, a inițiat o relație de colaborare cu liderul grupării infracționale. Împreună cu acesta, pentru obținerea de profituri financiare și ,,albirea” provenienței ilicite a acestora, a întreprins demersuri pentru deschiderea și administrarea în fapt a două case de pariuri sportive, ce funcționau de drept ca puncte de lucru ale unei societăți comerciale coordonate de către liderul grupării.

De asemenea, polițistul acorda ,,consiliere juridică” atunci când liderul grupului sau alți membri erau implicați în comiterea unor infracțiuni.

Fapta s-a petrecut în ianuarie 2020

Printre infracțiunile pentru care este cercetat liderul grupării se află și instigarea unor membri ai grupului pe care îl conducea la săvârșirea unor acte de violență asupra unei persoane care le-a denunțat activitățile infracționale. Astfel, pentru a-l intimida, liderul i-a pus pe cei doi să acționeze cu violență asupra denunțătorului, fapt consumat la data de 9 ianuarie 2020, la o adresă din București, unde denunțătorul a fost atras și unde a primit lovituri cu o sabie, în urma cărora a suferit leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viața.

Cazul a fost preluat spre cercetare polițienească iar ulterior, în perioada ianuarie – aprilie 2020, cel de-al doilea polițist suspect în cauză, având calitatea de comisar șef de poliție, a primit pentru sine suma de 5000 de euro de la membrii grupării, pe care i-a lăsat să creadă că ar avea influență asupra unui procuror sau judecător, promițând că îi va determina pe aceștia să înlocuiască măsura arestării preventive dispusă față de autorul tentativei la omor.

În urma perchezițiilor la cei doi polițiști au fost identificate diferite bunuri și înscrisuri utile probatoriului în cauză.

În aceeași cauză, 30 de percheziții au avut loc joi în București și județele Ilfov, Vaslui și Brașov. Gruparea vizată se ocupa, printre altele, de proxenetism, camătă, spălare de bani, dar controla și cluburi de noapte din Capitală și vindea la prețuri mari măști și dezinfectanți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS