Reprezentanții IPJ Dolj anunță intensificarea acțiunilor și verificărilor în perioada următoare. Motivul este creșterea numărului cazurilor de Covid-19, spun polițiștii.
”Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane pemis de normele legale, să nu se expună la riscuri.
De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu”, au precizat oamenii legii.
Aceștia din urmă mai spun că scopul acestor acțiuni nu este aplicarea de sancţiuni.
”Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii”, au mai precizat polițiștii doljeni.