0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO femeie a murit după ce a fost zdrobită între o maşină şi peretele unei florării

O femeie a murit după ce a fost zdrobită între o maşină şi peretele unei florării

O femeie şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs astăzi, în municipiul Satu Mare, după ce a fost zdrobită de un autoturism care a intrat într-o florărie, scrie presasm.

Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 7.30, în Piața Eroii Revoluției din municipiul Satu Mare.

Un şofer aflat la volanul unui BMW înmatriculat în județul Bihor a intrat în coliziune cu un automobil Ford. În urma impactului, automobilul BMW a ricoșat pe trotuar și s-a oprit în florăria aflată în stația de autobuz de lângă Spitalul Vechi.

O femeie, de 60 de ani, aflată pe trotuarul din fata florăriei, a fost prinsă între peretele acesteia și BMW. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru descarcerarea victimei.

Femeia, care a rămas conștientă pe durata intervenției, a declarat martorilor că nu își poate simți picioarele. Ea a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, unde a murit după ce a intrat în stop cardiorespirator.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că cei doi conducători auto nu au consumat alcool.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS