-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAi vopsea albă? Îţi trasezi singur locuri de parcare!

Ai vopsea albă? Îţi trasezi singur locuri de parcare!

Situaţie inedită în cartierul 1 Mai din Craiova. Un bărbat a trasat mai multe locuri de parcare în faţa unui bloc din cartierul 1 Mai. În plus, pe fiecare loc a mâzgălit câte un „R”, probabil de la „Rezervat”. Poliţiştii locali au aflat de isprava bărbatului şi l-au pus să şteargă dungile şi literele trasate pe asfalt.

O tânără din Craiova a postat pe Facebook o imagine din cartierul 1 Mai, în care se observau câteva locuri de parcare trasate în faţa unui bloc de locuinţe. Imaginea avea următoarea descriere: „însulşirea locurilor de parcare publice, cartier 1 Mai”.

Întrebaţi depre acestă situaţie, poliţiştii doljeni au precizat se vor face verificări cu privire la realizarea marcajelor respective.

Verificările au fost făcute de agenţii Poliţiei Locale Craiova, care au reuşit să identifice persoana care a trasat locurile de parcare.

Marcajele au fost acoperite cu vopsea neagră

Potrivit oamenilor legii, cel care a „rezervat” locurile de parcare este un craiovean de 36 de ani. Acesta a fost sancţionat cu un averisment şi a fost obligat să şteargă marcajele.

Marcajele trasate de craioveanul de 36 de ani au fost acoperite cu vopsea neagră.

„Poliția Locală Craiova s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în dreptul unui bloc din cartierul 1 Mai, fuseseră trasate cu vopsea mai multe linii, pentru a delimita locuri de parcare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au identificat un bărbat de 36 de ani, din Craiova, care ar fi realizat marcajele respective fără drept.
Având în vedere cele constatate, cel în cauză a fost sancționat, iar ca măsură complementară s-a dispus aducerea amplasamentului la starea inițială”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Marcajele trasate de craioveanul de 36 de ani au fost acoperite cu vopsea neagră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS