Polițiștii din Corabia au făcut,ieri, o percheziție la locuinţa unui bărbat, de 80 de ani, din localitate, bănuit că producea ilegal alcool.
La locuinţa acestuia au fost găsite cazane artizanale de distilat alcool, precum şi cantitatea de 7556 litri alcool (țuică), depozitată în butoaie de plastic de capacitați diferite.
Din locuinţa acestuia a fost ridicată cantitatea de 536 litri alcool, iar diferența de 7020 de litri a fost sigilată și lăsată în custodia bărbatului. Tot cu ocazia percheziției a fost gasită și ridicată suma de 9250 de euro și 16650 de lei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri.
La fața locului au fost solicitați și lucrătorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care au aplicat bărbatului o sancțiune contravențională în valoare de 5000 de lei.