-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Sancționat pentru transport ilegal de deșeuri

Olt: Sancționat pentru transport ilegal de deșeuri

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Periați au acţionat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite.

Polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 65, pe raza comunei Valea Mare, județul Olt.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta deșeuri nepericuloase, respectiv 2.300 de kilograme de aluminiu, 880 de kilograme  de cupru și 300 de kilograme de alamă, fără a deține documentele de proveniență cerute de legislația în vigoare.

Politistii au sancționat contravențional bărbatul cu amendă în valoare de 10.000 lei , pentru încălcarea prevederilor H.G. 1061/ 2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Deșeurile au fost predate în custodie unei societăți specializată în colectarea deșeurilor.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili starea de fapt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS