5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Două persoane au fost rănite, marţi, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe drumul care face legătura între localităţile Dobreni şi Bodeşti.

La faţa locului au intervenit pompierii şi paramedicii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ care au acordat victimelor primul ajutor.

„În urma accidentului rutier, un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În autoturism se aflau două persoane care au fost scoase de către participanţii la trafic, până la sosirea forţelor de intervenţie. Aceasta au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, după care au fost transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS