-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFraudă de 1,6 milioane de lei printr-o firmă de pază

Fraudă de 1,6 milioane de lei printr-o firmă de pază

Ofiţerii de investigare a criminalității economice au făcut, ieri, mai multe percheziţii în judeţul Olt şi Bucureşti. Oamenii legii au descins la o instituţie publică, dar şi la domiciliile mai multor persoane. Reprezentanţii unei firme de pază din Olt, cu sprijinul unui funcţionar, ar fi „umflat” numărul de ore prestate. Oamenii legii spun că prejudiciul cauzat instituţiei publice este de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Percheziţiile au fost făcute de ofiţeri de investigare a criminalității economice din Bucureşti. Acest dosar este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.
„Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Olt, la sediul unei instituții publice și la domiciliul și sediile mai multor persoane”, au precizat anchetatorii.

Fraudă de 1,6 milioane de lei prin firma de pază

Oamenii legii spun că numărul agenţilor de pază a fost „umflat” din pix, ca şi numărul de ore prestate.
„În anul 2019, reprezentanții unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate prestarea serviciilor de pază, ar fi indus în eroare funcționarii unei instituții publice. Activitatea ilicită s-ar fi realizat cu ocazia derulării unui contract de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor ce aparțin instituției publice, prin atestarea executării serviciului de pază cu un număr de agenți de securitate/schimb mult mai mare decât în realitate, în scopul de a obține un folos patrimonial injust.

De asemenea, din anchetă au rezultat indicii că, beneficiind de complicitatea unui funcționar din cadrul instituției publice, responsabil de verificarea executării contractului de pază, ar fi fost prezentate spre decontare facturi falsificate, prin contrafacerea scrierii, în cuprinsul acestora menționându-se un număr mai mare de ore prestate. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.640.000 de lei”, susţin anchetatorii.

Cercetat şi pentru evaziune fiscală

Potrivit Mediafax, firmă de pază i-ar aparţine lui Remus Rădoi, zis „Codiţă”, ajuns cunoscut în urma cazului Caracal. Instituţia publică ar fi CFR Marfă.
Remintim că, la sfârşitul lunii august, procurorii craioveni au cerut arestarea lui Rădoi într-un dosar de evaziune fiscală.
Tribunalul Dolj a respins cererea anchetatorilor şi l-au plasat pe suspect sub control judiciar.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie 2016 – august 2019, firma de protecție și pază a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii nereale de la mai multe societăţi furnizoare. În baza acestora, ar fi dedus nelegal TVA şi nu a achitat impozitul pe profit.
Anchetatorii au mai susţinut că aceeaşi firmă a achiziţionat materiale în valoare de 459.735,47 de lei, de care a beneficiat însă o firmă care executa sistemul de alimentare cu apă dintr-o comună din Olt.
În acest dosar, prejudiciul este de peste 700.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS