-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPetrecere oprită de polițiști

Petrecere oprită de polițiști

O petrecere organizată pentru a marca o zi de naștere la care participau 15 persoane, într-o casă, a fost oprită de poliţişti în Argeș. Petrecăreții au primit amenzi totale de 4.500 lei.

Polițiștii din Câmpulung au întrerupt, vineri seară, o petrecere privată ce se desfășura în municipiul Câmpulung și la care participau 15 persoane, relatează Mediafax.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, iar organizatorul a fost amendat cu 3.000 de lei.

De asemenea, petrecerea a fost întreruptă și au fost aplicate prevederile legale privind protecția și distanțarea fizică dispuse pentru combaterea pandemiei.

În ultimele 24 de ore, în județul Argeș au fost controlate aproape 1.200 de persoane și 392 de autovehicule, din care 129 mijloace de transport public în comun. De asemenea, 125 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. În total, poliţiştii au dat 221 de amenzi în valoare totală de 35.750 de lei.

217 amenzi, în valoare totală de 26.250 de lei, au fost aplicate celor care nu purtau masca de protecție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS