Un deținut de la Penitenciarul Pelendava Craiova, testat pozitiv pentru COVID-19, a decedat la Spitalul de Urgență Craiova. Potrivit reprezentanților unității de detenție, deținutul era cunoscut cu o serie de afecțiuni medicale cronice. De altfel, aceste afecțiuni, dar și noul coronavirus, se numără printre cauzele decesului.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Pelendava, deținutul a fost dus la unitatea medicală pe data de 5 noiembrie. A decedat săptămâna trecută, pe 11 noiembrie.
”Persoana privată de libertate, vârstincă, cunoscută cu o serie de afecțiuni medicale cronice și periodic internată în unități spitalicești ale sistemului penitenciar sau publice, a fost prezentată la unitatea sanitară, pentru consult de specialitate, în data de 05.11.2020. Conform procedurilor, s-a efectuat testul pentru SARS-CoV-2, primul rezultat fiind neconcludent. Testul ulterior a relevat un rezultat pozitiv. Conform certificatului medical constatator al decesului, printre cauzele decesului se numără și boala COVID-19, alături de alte stări morbide importante”, au precizat reprezentanții penitenciarului.
Colegii deținutului, testați pozitiv
Reprezentanții Penitenciarului Pelendava mai spun că deținuții cazați alături de cel care a decedat au fost testați pozitiv. ”Administrația Penitenciarului Craiova-Pelendava a procedat, ulterior confirmării rezultatului pozitiv, la izolarea medicală și testarea specifică a efectivului cazat în aceeași cameră de deținere cu persoana confirmată COVID-19. Rezultatele obținute, pozitive, au fost comunicate public în data de 11.11.2020”, se mai arată în comunicatul transmis de Penitenciarul Pelendava.
Pe data de 11 noiembrie, unitatea de detenție a transmis că 47 de persoane private de libertate au fost confirmate pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Deținuții se aflau cazați în aceeași secție de deținere.
Starea de sănătate a persoanelor private de libertate în cauză este bună. Tratamentul specific este acordat în penitenciare-spital.