12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCondamnați definitiv pentru trafic de droguri

Condamnați definitiv pentru trafic de droguri

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au condamnat definitiv două persoane acuzate de trafic de droguri de risc. Unul dintre inculpați a primit o pedeapsă de de patru ani și opt luni închisoare cu executare. Concubina bărbatului a fost condamnată la un an și cinci luni de închisoare cu suspendare. Inițial, la Tribunalul Dolj, cei doi inculpați au fost condamnați la șase, respectiv trei ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2019, procurorii DIICOT au cerut şi obţinut arestarea în lipsă a doi craioveni, un bărbat şi o femeie, suspectaţi de trafic de droguri.

Anchetatorii au explicat că, în februarie 2019, inculpatul a adus în țară peste două kilograme de canabis. ”Împreună cu inculpata C.M.C., fără drept, a introdus pe teritoriul României, expediate din Spania prin intermediul firmei de transport „T.T”, cantitățile de 2.299,2 grame de canabis și 46,73 de grame de rezină de canabis”, au susținut procurorii DIICOT.

Anchetatorii au mai explicat că, în ianuarie 2019, același inculpat a vândut unui colaborator autorizat 3,20 grame de canabis. Craioveanul a mai fost acuzat că a condus în Craiova un BMW ”în timp ce se afla sub influența THC, principalul compus psihoactiv rezultat din preparatele de cannabis”, după cum au mai explicat procurorii.

Concubina bărbatului a fost acuzată că a deținut pentru consum aproape 10 grame de canabis. A mai fost acuzată că, împreună cu concubinul său, a determinat angajații firmei de transport să introducă în țară cele peste 2 kg de canabis.

Pedepse mai mici la Curtea de Apel Craiova

Cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată în octombrie 2019. Pe 6 mai, anul acesta, bărbatul a fost condamnat la şase ani de închisoare. Femeia a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare.
Sentinţa a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat pe 18 noiembrie. Instanța a admis apelurile formulate de inculpați și a dispus reducerea pedepselor stabilite de Tribunalul Dolj.

De data acesta, bărbatul a primit o pedeapsă de patru ani și opt luni închisoare cu executare. Femeia a fost condamnată la un an și cinci luni de închisoare cu suspendare. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

Condamnat în alt dosar de trafic de droguri

Același craiovean a fost condamnat definitiv în alt dosar de trafic de droguri. Faptele ar fi fost comise în perioada martie-august 2019.

”În mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații S.H., M.A.F. împreună cu inculpatul I.M.C., persoană cercetată în acest moment și în alte cauze pentru introducerea în țară și comercializarea de droguri de risc, au achiziționat cantități importante de canabis, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Craiova.
În urma organizării unor acțiuni de prindere în flagrant, inculpații au fost surprinși în timp ce vindeau diferite cantități de canabis”, au precizat anchetatorii.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată în octombrie 2019. În iunie, anul acesta, Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă în acest dosar. Craioveanul I.M.C. a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu executere. Ceilalți doi inculpați au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Cereri de eliberare condiționată, respinse de instanță

La jumătate lunii august, craioveanul condamnat a formulat o cerere de eliberare condiţionată. Cererea inculpatului a fost respinsă de Judecătoria Craiova. Instanţa a constatat că bărbatul a executat fracţia din pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare, însă nu s-a implicat în activităţile recomandate.

La începutul lunii noiembrie, același inculpat a formulat o altă cerere de eliberare condiționată. Pe 17 noiembrie, cu o zi înainte să fie condamnat definitv în al doilea dosar, instanța i-a respins acțiunea.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS