5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru români care au furat într-o singură noapte 4.500 de telefoane mobile, arestați de poliția austriacă

Patru români care au furat într-o singură noapte 4.500 de telefoane mobile, arestați de poliția austriacă

Patru români care, în seara de 8 decembrie 2019, au furat 4.500 de telefoane mobile performante – din care 3.500 IPhone-uri de ultimă generație la acea dată -, după un jaf ca-n filme desfășuratăla depozitul unui operator din districtul Korneuburg, Austria, au fost prinși de poliție și trimiși în judecată, scrie digi24.

După aproape un an, anchetatorii i-au arestat pe cei patru români cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, a anunțat marți Poliția din Viena. Bărbații, care, în momentul de față, sunt în spatele gratiilor la Eisenstadt, nu vor să facă nicio declarație, iar bunurile furate sunt de negăsit.

Doi dintre ei au fost deja condamnați în luna noiembrie: bărbatul de 55 de ani, din județul Alba, prins în august în România, a primit patru ani de închisoare, iar un tânăr de 28 de ani, cinci ani și jumătate.

Jaf ca în filme, atent planificat

Echipați cu hamuri și cabluri, hoții au urcat pe acoperișul depozitului păzit și securizat, au făcut o gaură și au coborât în interior. Cele 4.500 de telefoane, care cântăreau aproape 2 tone, au fost urcate pe acoperiș cu cabluri și apoi scoase peste gardul depozitului cu o tiroliană.

Polițiștii spun că operațiunea a fost atent planificată, iar hoții chiar au închiriat în apropiere un depozit în care au ținut o perioadă telefoanele furate. Aici au fost ambalate și ascunse în diverse alte obiecte și apoi transportate în afara Austriei. Christopher Verhnjak, purtător de cuvânt al Poliției din Viena, a spus că, până în momentul de față, doar câteva din telefoanele furate au fost localizate în Serbia și România.

Acesta a mai spus că cei patru suspecți au fost prinși după căutări făcute în toată Europa, până în Scandinavia, și cu ajutorul anchetatorilor români.

Suspecții, care ar fi apărați de avocați cunoscuți și foarte costisitori, au refuzat să facă vreo declarație despre acțiunea lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS