0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoljean arestat pentru conducerea sub influența alcoolului și fără permis

Doljean arestat pentru conducerea sub influența alcoolului și fără permis

Magistrații de la Judecătoria Craiova au dispus, vineri, arestarea preventivă a unui bărbat de 27 de ani, din Terpezița. Acesta din urmă este acuzat că s-a urcat la volan băut și fără permis și a provocat un accident de circulație. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Porivit oamenilor legii, bărbatul a fost reținut joi, după ce a provocat un accident de circulație. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.

”Din cercetările efectuate de polițiști, cel în cauză, în timp conducea un autoturism pe DJ 552 pe raza comunei Bucovăț, din direcția Craiova către Terpezița, ar fi acroșat un autoturism condus de un bărbat din Craiova, care circula din sens opus, provocându-i avarii, după care și-ar fi continuat deplasarea. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier. Acesta este un bărbat, de 27 de ani, din comuna Terpezița”, au explicat polițiștii doljeni.

A condus băut și fără permis

Bărbatul de 27 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Suspectul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

După ce a fost audiat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Vineri, după ce petrecut o noapte în arestul IPJ Dolj, suspectul a fost dus la instanță cu propunere de arstare preventivă.

Instanța a admis propunerea anchetatorilor și a dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS