Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu, ieri după amiază, pe raza Cartierului Ostroveni, a observat 3 persoane care aveau un comportament suspect.
La vederea jandarmilor, tinerii au grăbit pasul, vrând să se urce într-un taxi, moment în care au fost opriți și interceptați.
Întrebați de către jandarmi, de ce se grăbeau, niciunul dintre cei 3 tineri cu vârste cuprinse între de 20-21 de ani nu a putut să motiveze nimic. Analizând acest aspect, coroborat cu faptul că deveniseră și tensionați, jandarmii au procedat la percheziția corporală.
Asupra a două persoane au fost găsite substanțe de culoare brun verzuie cu miros înțepător învelite în folii de aluminiu.
În cele din urmă, tinerii au fost cooperanți și au recunoscut faptul că se întalniseră pentru a consuma substanțele interzise.
Jandarmii au întocmit documentele specifice și le-au predat împreună cu substanțele interzise organelor în drept pentru continuarea cercetărilor.