-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRegimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii români în Marea Britanie

Regimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii români în Marea Britanie

Marea Britanie va introduce noi condiţii de călătorie pentru cetăţenii români, începând de la 1 ianuarie 2021, în contextul expirării tranziţiei post-Brexit. Au fost introduse modificări în privinţa documentelor şi scopului deplasărilor, transmite MAE.

Cetăţenii români vor putea intra în continuare pe teritoriul britanic, fără vize, doar pentru călătorii în scop turistic care nu durează mai mult de şase luni într-un an.
Cei care vor vrea să studieze sau să lucreze în Marea Britanie vor avea nevoie de viză.

„Conform noilor reglementări anunţate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare”, transmite Ministerul român al Afacerilor Externe.

Intrarea pe teritoriul britanic se va face doar cu paşaport

Intrarea pe teritoriul Marii Britanii se va face în baza cărţii de identitate doar până pe 30 septembrie 2021, ulterior fiind necesar paşaport. „Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se va putea realiza în baza paşaportului sau a cărţii de identitate româneşti valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza paşaportului valabil (paşaport simplu electronic, paşaport simplu temporar)”, subliniază MAE.

O excepţie este prevăzută pentru românii care intră sub incidenţa Sistemului UE de soluţionare a situaţiei de rezidenţă. Este vorba de persoanele care s-au înscris în programul britanic de menţinere a rezidenţei după Brexit (EU Settlement Scheme). Românii înscrişi în acest program vor putea să intre în Marea Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Vizele pentru studii sau muncă în Marea Britanie pot fi obţinute și online

„Cetăţenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităţilor britanice. Autorităţile britanice au prevăzut două modalităţi pentru obţinerea vizei. Astfel, cetăţenii români posesori ai unui paşaport simplu electronic pot obţine viza online, prin accesarea paginii de internet
(https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanţii au la dispoziţie un ghid conţinând procedura detaliată de obţinere a vizei. Persoanele care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, utilizând o aplicaţie pentru telefoane inteligente (tip smartphone).

MAE subliniază că solicitările pentru obţinerea vizei nu se pot depune în baza cărţii de identitate.

Cetăţenii români care nu deţin paşaport simplu electronic şi aplică în baza unui paşaport simplu temporar trebuie să depună documentaţia personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: Bucureşti, sector 1, strada Buzeşti nr. 50-52, et.2 Business Center.
Pentru depunerea documentaţiei, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en„, a mai precizat MAE.

Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă. Guvernul britanic a publicat lista taxelor de viză la adresa online https://www.gov.uk/government/publications/visaregulations-revised-table/fees-5-october.
Condiţiile pentru angajaţii sezonieri nu au fost anunţate încă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS