11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn Boeing 737 MAX a aterizat de urgență după o problemă la un motor

Un Boeing 737 MAX a aterizat de urgență după o problemă la un motor

Piloții unui avion Boeing 737-8 MAX al companiei Air Canada au raportat o problemă la unul dintre motoare și au aterizat de urgență. Este cel mai recent eșec pentru acest model de avion, care fusese interzis în urma a două accidente mortale.

Avionul efectua un zbor între Arizona şi Montreal cu trei membri ai echipajului la bord și a fost forţat să aterizeze la Tucson, potrivit www.dw.com/en.

La scurt timp după decolarea de la Marana (Arizona), la 22 decembrie, piloţii aparatului „au primit o indicaţie motor şi, conform procedurii standard de operare într-o astfel de situaţie, au luat decizia de a opri un motor”, a explicat Air Canada într-un e-mail.

„Aparatul a fost dirijat spre Tucson, unde a aterizat normal şi se află în continuare la sol”, a adăugat Air Canada, fără alte precizări legate de natura defecţiunii, intervenită în cursul unui „zbor de poziţionare” fără pasageri.

Potrivit site-ului specializat belgian Aviation24.be, care a dezvăluit informaţia, o scădere a presiunii hidraulice în motorul din stânga a fost cauza acestui incident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS