-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCampania de vaccinare anti-COVID a început astăzi în România

Campania de vaccinare anti-COVID a început astăzi în România

Campania de vaccinare anti-COVID a început în România duminică la ora 9.00, când a fost vaccinată prima persoană. Este vorba despre o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Primele doze de vaccin au fost distribuite la Institutul Balș și la celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în linia întâi în lupta cu noul coronavirus. În total, România ar urma să primească de la Comisia Europeană vaccin pentru imunizarea a 10,7 milioane de persoane. Vaccinarea populației ar urma să înceapă în primăvară.

În România a ajuns vineri o primă tranșă simbolică de 10.000 de doze de vaccin anti-COVID dezvoltat de BioNtech- Pfizer. Administrarea vaccinului anti-COVID-19 se face în două doze, la un interval de trei săptămâni. Vaccinarea este gratuită și voluntară, notează Hotnews.

Primii vaccinați vor fi angajații celor 10 spitale de boli infecțioase aflate în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, cărora le-au fost repartizate peste 3.000 de vaccinuri, doar pentru prima administrare.
Vaccinarea a început astăzi, la ora 09.00, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, iar la celelalte 9 spitale din România vaccinarea va începe după ora 10.00.

„Cele peste 3000 de doze sunt doar pentru prima administrare și constituie un necesar estimativ întocmit de fiecare unitate spitalicească și poate suferi modificări. O parte din personalul din spitale este în concediu, alții sunt la scurt timp post-infecție cu SARS-Cov2, alții au trecut recent prin această infecție și au decis să mai aștepte până ce se vor vaccina. Mai mult decât atât, subliniem că aceste doze trebuie să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele”, au transmis reprezentanții Comitetului național de coordonare a activităților privind vacccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit datelor furnizate de Comitetul național de coordonare a activităților privind vacccinarea împotriva COVID-19, vaccinul a fost distribuit astfel:

  • 1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 100 de doze
  • 2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ – 600 de doze
  • 3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ – 530 de doze
  • 4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca – 375 doze
  • 5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța – 170 doze
  • 6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova- 90 doze
  • 7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 260 doze
  • 8. Maramureș – Baia Mare- Spitalul de Urgență – 210 doze
  • 9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava – 250 doze
  • 10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara – 450 doze.

Primele persoane vaccinate

Prima persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 a fost o asistentă medicală de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București. Ea a făcut parte din echipa medicală care în 27 februarie a preluat primul pacient din țara noastră infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Ulterior a fost vaccinat și medicul ATI Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
„Sunt norocos. Mergeam liniștit și până acum acasă, dar acum știu că putem vedea luminița de la capătul tunelului. Sunt convins că nu vor fi reacții adverse. Astăzi se vor vaccina în jur de 50 de cadre medicale de la acest spital”, a spus medicul.

S-a vaccinat și managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel. „Nu m-a durut absolut deloc. Le mulțumesc tuturor că au făcut o treabă nemaipomenită în această pandemie. A fost o muncă titanică, 24 din 24, 7 din 7. Am încercat să asezonăm schema de tratament în funcție de pacient”, a spus Cercel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS