-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPetrecere cu 26 de persoane, întreruptă de poliţişti

Petrecere cu 26 de persoane, întreruptă de poliţişti

Poliţiştii au întrerupt o petrecere dintr-un club din Capitală, la care participau 26 de persoane. Organizatorul s-a ales cu un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.


Potrivit Mediafax, iniţial, poliţiştii au fost sesizaţi că o persoană ar fi sechestrată.

„În dimineaţa de 27.12 In jurul orei 04.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 10 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din zona sa, într-o societate comercială (club) se află o persoană lipsită de libertate în mod ilegal. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti, care în urma verificărilor
efectuate, au identificat persoana in cauza şi au stabilit că cele sesizate nu se confirmă”, transmite IGPR.

Poliţiştii au constatat, însă, că în club era în desfăşurare o petrecere la care participau 26 de persoane.
„Poliţiştii au dispus închiderea evenimentului şi sancţionarea contravenţională a tuturor participanţilor, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 25.500 lei. Pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, mai anunţă Poliţia Română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS