Polițiștii doljeni anunță reținerea unui tânăr de 26 de ani, din Întorsura, care ar fi înjunghiat un craiovean. Incidentul a avut loc în ziua de Crăciun, în localitatea Întorsura.
Oamenii legii spun că victima a fost înjunghiată în urma unui conflict spontan.
”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 25 decembrie, în urma unui conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cel în cauză ar fi rănit în zona abdomenului, cu un obiect tăietor, un bărbat de 32 de ani, din Craiova, în timp ce aceștia se aflau pe o stradă din comuna Întorsura.
În baza probatoriului administrat în acest caz, polițiștii au reținut pentru 24 de ore tânărul de 26 de ani, acesta urmând să fie prezentat în cursul acestei zile unității de parchet cu propunerile corespunzătoare”, au precizat oamenii legii.