12.6 C
Craiova
miercuri, 2 aprilie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentȘofer băut, urmărit de polițiști până în comuna Cârcea

Șofer băut, urmărit de polițiști până în comuna Cârcea

Un craiovean de 33 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Asta după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fugist de polițiștii care au încercat să-l tragă pe dreapta.

Reprezentanții IPJ Dolj spun că polițiștii au încercat să-l oprească pe șofer pe bulavardul 1 Mai din Craiova.

”În noaptea de 25/26 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe Bulevardul 1 Mai. Întrucât conducătorul auto nu s-a supus semnalelor și a mărit viteza de deplasare, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, acesta fiind oprit de polițiști pe o stradă din comuna Cârcea. Astfel, cel în cauză a fost identificat în persoana unui bărbat de 33 de ani, din Craiova, care avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, ca urmare a comiterii altor abateri la rutieră.

De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au explicat polițiștii doljeni.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. În plus, craioveanul de 33 de ani a fost amendat pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind deplasarea în intervalul 23-05.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS