5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie de afaceri ucisă, mărunțită și dată la porci de mafia italiană

Femeie de afaceri ucisă, mărunțită și dată la porci de mafia italiană

O femeie de afaceri a fost răpită, omorâtă și dată de mâncare la porci după ce a fost în prealabil mărunțită de către mafia italiană, pentru că nu voia să renunțe la pământul ei. Femeia era dispărută din 2016 și poliția nu mai avea nicio în anchetă.

Maria Chindamo, un antreprenor agricol de 44 de ani din Laureana di Borrello dispărută fără urmă pe 6 mai 2016, a fost răpită, ucisă și dată de mâncare la porci de către mafia italiană, după ce a fost mărunțită cu o mașină de treierat, scrie Corriere della Sera.

Femeia a fost astfel pedepsită pentru că nu voia să renunțe la un teren de-al său în favoarea mafiei.

Dezăvluirea a fost făcută de un mafiot colaborator al justiției, Antonio Cossidente, fost membru al clanului Basilischi.

Potrivit acestuia, femeia a fost răpită și ucisă de Salvatore Ascone, de 54 de ani, care locuia în vecinătatea victimei.

Criminalul a fost chiar arestat în iulie 2020 pentru o altă faptă și apoi eliberat, în urma unei înțelegeri cu procurorii.

Colaboratroul poliției a dat mai multe detalii macabre despre sfârșitul Mariei Chindamo.

Porcii au fost înfometați câteva zile înainte

Femeia a fost urcată cu forța într-o dubă și dusă la o fermă, unde a fost ucisă și apoi mărunțită cu o mașină de treierat înainte de a fi aruncată la porci, care au fost înfometați anterior timp de câteva zile.

În toți acești ani poliția a răscolit toate fermele din zonă și au verificat zeci de utilaje agricole și mașini pentru a găsi urme de sânge ale femeii.

Au fost folosiți inclusiv câini specializați aduși de la Palermo, dar fără rezultate.

Dispariția Mariei Chindamo a avut loc în ziua comemorării sinuciderii soțului ei, care s-a spânzurat la câteva zile după ce cuplul a decis să se despartă.

Din această cauză, anchetatorii au crezut inițial că au de-a face cu represalii din partea familiei soțului, dar ancheta nu a avut niciun rezultat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS