-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate23 de persoane ucise într-o operațiune a poliției din Venezuela

23 de persoane ucise într-o operațiune a poliției din Venezuela

Cel puţin 23 de persoane au fost ucise în cursul unei operaţiuni a poliţiei desfăşurată într-un cartier defavorizat din capitala Caracas, a afirmat duminică o organizaţie venezueleană pentru apărarea drepturilor omului, scrie agerpres.

„Potrivit surselor noastre oficiale, 23 de persoane şi-au pierdut viaţa” într-o operaţiune efectuată vineri şi sâmbătă de Forţele speciale de acţiune (FAES) ale poliţiei naţionale în La Vega, un mare cartier din vestul Caracasului, a declarat pe Twitter Marino Alvarado, directorul organizaţiei neguvernamentale PROVEA, calificând operaţiunea ca „masacru”.

Marino Alvarado a precizat că informaţiile ONG-ului se bazează pe scurgeri de informații din rândul poliţiei, mărturii furnizate de apropiaţi ai persoanelor ucise şi articole din presa locală.

Autorităţile nu au publicat niciun comunicat oficial în legătură cu aceste fapte. Cu toate acestea, cotidianul Ultimas Noticias, apropiat puterii preşedintelui Nicolas Maduro, a raportat un bilanţ de 23 de morţi, fără alte detalii.

Şeful FAES, Miguel Dominguez, a publicat pe reţelele sociale înregistrări video din La Vega în care pot fi văzuţi agenţi cu măşti pe faţă şi puternic înarmaţi circulând printre locuinţele rudimentare din cărămizi şi tablă din favelele construite pe colinele care înconjoară capitala Caracas.

Miguel Dominguez nu a dat nicio informaţie legată de fapte care s-ar fi petrecut în cartierul La Vega, potrivit ONG-ului. „Ne continuăm inspecţiile pentru a asigura securitatea poporului nostru”, a scris el.

Circa 12.000 de persoane au murit de moarte violentă în 2020 în Venezuela

FAES sunt frecvent obiectul acuzaţiilor de execuţii extrajudiciare şi alte încălcări ale drepturilor omului.

Din cauza acestor acuzaţii, Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet, a cerut dizolvarea FAES. Această unitatea specială se bucură însă de sprijinul deplin al preşedintelui Nicolas Maduro.

Circa 12.000 de persoane au murit de moarte violentă în 2020 în Venezuela, potrivit ONG-ului local Observatorul venezuelan pentru violenţă (OVV), o rată de 45,6 decese la 100.000 de locuitori, de şapte ori mai mare decât media mondială.

Peste o treime din aceste decese au avut loc în cursul unor confruntări cu poliţia sau militarii, potrivit OVV. Puterea de la Caracas susţine că aceste fapte rezultă din cazuri de „rezistenţă faţă de autoritate”. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS