Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat astăzi 32 de percheziţii în Bucureşti și cinci județe, la membrii unei grupări care au falsificat decizii şi taloane de pensie pentru a lua credite, prin intermediul unor persoane cu venituri modeste pe care le-au recrutat. Ei au fost ajutaţi şi de funcţionari bancari, prejudiciul calculat de anchetatori fiind de 2.335.000 de lei, scrie agerpres.
Descinderile au loc în Capitală şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
Membrii grupului infracţional organizat sunt acuzaţi de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Gruparea, sprijinită de funcționari bancari
Gruparea infracţională a fost sprijinită şi de către funcţionari bancari, care au facilitat obţinerea de credite pentru persoanele recrutate de membrii grupului, cunoscând faptul că documentele erau falsificate.
Persoanele recrutate au depus documentele falsificate la mai multe unităţi bancare ori instituţii financiare nebancare (IFN-uri), obţinând mai multe finanţări.
Sunt cercetați 105 suspecți
Sumele obţinute cu titlu de credit bancar erau retrase de pe cardurile bancare, însă nu în totalitate, pentru a putea fi achitate din soldul rămas una sau două rate, cu scopul de a îngreuna descoperirea fraudei.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoanele recrutate au primit o mică parte din sumele retrase de pe cardurile bancare – de regulă sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 lei.
În cauză se efectuează cercetări faţă de 105 suspecţi.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, 30 de persoane.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.
La activităţi au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Ploieşti, precum şi jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş”.