3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn oltean de 34 de ani, întors recent din Marea Britanie, a murit de COVID

Un oltean de 34 de ani, întors recent din Marea Britanie, a murit de COVID

Un oltean de 34 de ani, întors recent din Marea Britanie, a murit de COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina.

Bărbatul, testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-COV-2 şi care se întorsese din Marea Britanie în urmă cu mai puţin de două săptămâni, era internat în stare gravă, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, medicul Florin Popa, citat de Agerpres.

„Pacientul se întorsese undeva în urmă cu şapte zile din Anglia, a prezentat simptomatologie specifică de COVID, a stat vreo patru zile acasă, apoi s-a prezentat la CPU Caracal, înţeleg că starea lui s-a deteriorat de pe o zi pe alta stând acasă. În momentul când a ajuns la CPU Caracal, a fost evaluat cu test rapid care a ieşit negativ şi, totodată, cu un CT pulmonar care a pus în evidenţă leziunile specifice de COVID, cu o afectare mare, de 75%, fapt pentru care a fost redirecţionat către spitalul nostru, unde a fost confirmată (infecţia cu SARS-CoV-2 n.r.) prin test PCR”, a declarat medicul Florin Popa.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în mediul rural, a decedat pe 23 ianuarie la SJU Slatina, la trei zile de la internare.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, bărbatul de 34 de ani prezenta şi obezitate, iar cauzele decesului sunt: stop cardiorespirator, insuficienţă respiratorie acută, pneumonie, infecţie COVID-19.

Doi contacţi de familie ai bărbatului întors recent din Marea Britanie au fost de asemenea testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

DSP Olt a prelevat probe de la cei doi contacţi testaţi pozitiv şi le va trimite la un laborator din Bucureşti în vederea reidentificării virusului, adică a secvenţierii genomice care permite indicarea tulpinii de virus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS